Parteneri
Recomandari
| 700 de salariati ai spitalului judetean Constanta risca sa fie disponibilizati |
| 21.07.2010 | ||||
|
Un număr de 700 dintre cei aproximativ 1.900 de salariaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa riscă să îşi piardă locurile de muncă, conform propunerii de restructurare şi reorganizare a unităţii făcute de noul Consiliul de Administraţie (CA) constituit după ce unitatea medicală a fost preluată de Consiliul Judeţean (CJ).
Directorul medical al spitalului judeţean, dr. Liliana Tuţă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că propunerea referitor la noua organigramă urmează să fie analizată de medicii şefi de secţii şi de sindicalişti, iar o decizie finală ar putea fi luată în şedinţa CA programată să se desfăşoare pe 29 iulie. 'Aşteptăm propuneri de la ei, prin care să ne putem încadra în bugetul pe care îl avem acum, pe baza contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate. (...) Dacă vom obţine o suplimentare la nivelul plăţilor de anul trecut, nu vom fi nevoiţi să respectăm această nouă organigramă. Dar dacă nu există soluţii financiare, nu avem alte soluţii decât să facem restructurări', a afirmat reprezentanta SCJU Constanţa. Potrivit acesteia, printre persoanele disponibilizate ar putea fi şi 19 medici, 229 de asistente medicale şi 30 de infirmiere, cu toate că 'nimeni nu doreşte să dea afară din personalul sanitar'. Spitalul judeţean se confruntă cu un deficit de circa 2 milioane de lei pe lună. 'Până luna trecută produceam servicii în valoare de 75-77 miliarde de lei vechi pe lună prin internări şi încă 15 miliarde de lei vechi pe lună pe foi de zi. Aşadar, produceam servicii în jur de 90-95 miliarde de lei vechi pe lună şi primeam 70 - 75 de miliarde de lei vechi pe lună', a menţionat directorul medical al spitalului judeţean. SCJU Constanţa este cea mai mare unitate medicală din judeţ, cu o capacitate de 1.300 de paturi, şi trebuie să asigure servicii medicale şi turiştilor aflaţi pe litoral în sezonul estival. Afisari: 372
Pentru a comenta acest articol trebuie sa fii un utilizator inregistrat. Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.1.4.6 |
||||
| Autentificare |
|---|
| Status |
|---|
| 2 vizitatori online |
| Va recomandam: | |||||
|---|---|---|---|---|---|
|
|||||











Comentarii (0)


In aceasta carte, dr. Mark Stengler descrie tehnici terapeutice traditionale si alternative pentru ingrijirea sanatatii, cuprinzand 113 metode.