Vaslui: Directorul Serviciului de Ambulanta Judetean risca sa fie demis
03.02.2010
Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, Dan Filibiu, riscă demiterea, după ce un pacient a murit la începutul săptămânii, când a aşteptat mai bine de 11 ore sosirea unei salvări care să-l preia de la Spitalul Orăşenesc Negreşti şi să-l transporte la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui.

Prefectul judeţului Vaslui, Levente Szekely, a solicitat explicaţii de la directorul SAJ Vaslui şi de la şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

'I-am chemat să-mi spună cum s-au petrecut lucrurile. Acesta este abia începutul, în judeţ este nevoie de un bici. Este vorba despre un caz de indolenţă atât din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cât şi din partea directorului de la Spitalul Negreşti. Nu este posibil să se răspundă la o solicitare după 11 ore, în condiţiile în care bolnavul fusese operat recent şi acuza dureri abdominale. Am solicitat un raport care să prezinte cu exactitate cum s-a ajuns să se intervină atât de târziu şi ce îngrijiri medicale a primit pacientul în timp ce aştepta ambulanţa. Cei vinovaţi vor fi traşi la răspunde, iar pentru o asemenea lipsă de reacţie voi solicita demisia directorului SAJ şi a managerului de la Spitalul Negreşti', a declarat Levente Szekely.

Acesta a precizat că 'indiferent de motive, nu există nici o scuză ca o ambulanţă să ajungă la 12 ore de la solicitare.

'Chiar dacă bătrânul era bolnav şi avea cancer, asta nu scuză întâzierea atât de mare a ambulanţei. Era vorba de o distanţă de 30 de kilometri. Este imposibil să nu găseşti în tot judeţul o ambulanţă. Directorul riscă demiterea', a spus, la rândul său, şeful DSP Vaslui, medicul Andrei Barbău.

De cealaltă parte, directorul SAJ, Dan Filibiu, spune că nu se consideră vinovat. Chemat la Prefectură la ora 8.00, directorul SAJ nu a mai fost primit de prefect pentru discuţii, deoarece directorul a ajuns cu mai bine de o oră întârziere.

'Dacă se consideră că eu sunt cel care trebuie să plătească, atunci aşa să fie', a declarat Filibiu, după ce a aşteptat aproximativ o jumătate de oră pentru a intra în biroul prefectului.

Un bărbat în vârstă de 74 de ani a decedat luni seară, după ce a aşteptat mai bine de 11 ore sosirea unei autosanitare care să-l transporte de la Spitalul Orăşenesc Negreşti la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU)Vaslui.

Conducerea SAJ Vaslui susţine că instituţia nu a beneficiat de nicio ambulanţă care să meargă special pentru bărbatul de la spitalul din Negreşti.

'Am avut o salvare pe care am trimis-o la Negreşti pentru a prelua bărbatul, dar, până la urmă, aceasta a mers la un alt caz, la un copil care suferise un accident la săniuş, considerat caz urgent. Dispeceratul nostru a ţinut mereu legătura cu medicii de la Negreşti, care nu au prezentat cazul bărbatului ca pe unul de maximă urgenţă. Până când a fost trimisă maşina special pentru el, de la unitatea sanitară din Negreşti au mai fost aduse urgenţe la Vaslui, bărbatul respectiv nefiind printre aceste urgenţe', a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul SAJ Vaslui, Dan Filibiu. AGERPRES/(Loredana Ciobanu)

Afisari: 248

  Comentarii (0)
RSS comments

Pentru a comenta acest articol trebuie sa fii un utilizator inregistrat.
* Daca ai deja un cont trebuie sa te autentifici.
* Daca nu ai cont trebuie sa te inregistrezi ca utilizator nou.
Pentru aceasta vezi meniul de Autentificare.

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.1.4.6
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
Autentificare





Ai uitat parola?
Daca nu ai cont Inregistreaza-te!
Status
8 vizitatori online