Parteneri
Recomandari
| Noua premiera medicala la Clinica ORL din Targu Mures |
| 03.02.2010 | ||||
|
Sub coordonarea de profesorului Georg Sprinzl, din Innsbruck (Austria), Clinica ORL din Târgu Mureş a realizat o nouă intervenţie în premieră, implant de ureche medie, a anunţat, miercuri, Lavinia Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Potrivit acesteia, intervenţia a fost realizată la câteva ore după implantul cochlear la un pacient în vârstă de doar 4 ani, de asemenea realizat în premieră. De această dată, noua premieră a constat în efectuarea unei operaţii de implant de ureche medie, la un bărbat în vârstă de 52 de ani din Târgu Mureş, care suferea de hipoacuzie. 'Operaţia a fost o reuşită. Pacientul a fost protezat cu un amplificator intratimpanal vibrant soundbridge, iar în timp, va ajunge la un auz aproape de normalitate', a precizat Lavinia Cosma. Proteza auditivă implantată pacientului costă între 8.000 şi 9.000 de euro, costurile intervenţiei fiind suportate din fonduri alocate programului naţional de implanturi auriculare. În România, o astfel de intervenţie s-a mai făcut doar la Cluj-Napoca.AGERPRES/(Dorina Matiş) Afisari: 274
Pentru a comenta acest articol trebuie sa fii un utilizator inregistrat. Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.1.4.6 |
||||
| Autentificare |
|---|
| Status |
|---|
| 26 vizitatori online |
| Va recomandam: | |||||
|---|---|---|---|---|---|
|
|||||











Comentarii (0)


"Forta inteligentei emotionale este una dintre putinele carti care nu numai ca defineste inteligenta emotionala si arata cum se deosebeste ea de coeficientul de inteligenta, dar dezvaluie cititorilor si ce pot face practic pentru a-si imbunatati coeficientul inteligentei emotionale.